1. Generalități
Toate statele membre ale UE au o legislație și un sistem juridic propriu. Prin aderarea la UE, acestea sunt obligate să respecte legislația europeană și dreptul internațional. Legislația UE este formată din legislația primară și din legislația secundară. Legislația primară se referă, în special, la tratate, care stau la baza tuturor acțiunilor UE. Legislația secundară este derivată din principiile și obiectivele stabilite în tratate și include regulamentele, directivele și deciziile.
2. Legislația primară: Tratele
Tratatele UE sunt acorduri cu forţă juridică obligatorie încheiate între statele membre ale UE. Ele stabilesc obiectivele UE, regulile de funcţionare a instituţiilor europene, procedura de luare a deciziilor şi relaţiile existente între Uniune şi statele membre.
2.1 Tratatele sunt de trei feluri: tratate fondatoare, de aderare și în vigoare.
Tratatele fondatoare sunt: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (1951); Tratat de instituire a Comunităţii Economice Europene (1957); Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (1957); Tratat privind Uniunea Europeană (1992).
Tratele de aderare sunt acele tratate în baza căruia un stat sau mai multe deodată aderă la valorile UE. România și Bulgaria au aderat la UE în data de 01.01.2007, în baza Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria și a României din anul 2005.
Tratatele în vigoare sunt: Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată 2012); Tratatul privind Uniunea Europeană (versiune consolidată 2012); Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (versiune consolidată 2012) și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2012)
Tratatele nu sunt socotite texte definitive. Periodic, acestea sunt modificate pentru a asigura o mai mare eficienţă şi transparenţă a UE, pentru a facilita aderarea de noi state membre şi pentru a introduce noi domenii de cooperare.
3. Legislația secundară: Regulamentele, directivele și deciziile
3.1 Regulamentele sunt acte legislative cu caracter obligatoriu, definite prin Art. 288 din Tratatul privind funcționarea UE. Acestea trebuie aplicate în integralitatea lor și în mod direct de către statele membre, instituții și persoanele fizice cărora li se adresează. Regulamentele se aplică în fiecare stat membru, începând de la intrarea lor în vigoare, şi anume după douăzeci de zile de la publicarea acestora în Jurnalul Oficial. Efectele juridice prevalează asupra tuturor legislaţiilor naţionale, în mod simultan, automat şi uniform. Valabilitatea regulamentelor de aplicare ca acte juridice depinde de „regulamentul de bază”. În timp ce regulamentul de bază prevede regulile esenţiale, regulamentul de aplicare defineşte dispoziţiile tehnice. Un exemplu de regulament mai nou pentru transporturi este REGULAMENTUL (UE) NR. 165/2014 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 4 februarie 2014 privind tahografele în transportul rutier, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului privind aparatura de înregistrare în transportul rutier și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene in data de 28.02.2014.
3.2 Directivele UE
Directivele reprezintă procedee de legislație indirectă, indicând doar rezultatul care trebuie atins și lăsând autorităților naționale libertatea și competența în ceea ce privește formele și mijloacele de aplicare. Directivele sunt instrumente de armonizare legislativă. Ele nu sunt direct aplicabile. Domeniul la care se referă este unul general. De obicei, directivele sunt emise de Comisia Europeană. Apoi ele sunt adoptate de Consiliu şi de Parlamentul European, în conformitate cu procedura legislativă ordinară sau cu o procedură legislativă specială. Intrarea în vigoare nu produce efecte directe în legislaţiile naţionale. În acest scop, este necesară o a doua operaţiune: transpunerea. Transpunerea este un act adoptat de statele membre care constă în aprobarea unor măsuri naţionale menite să le permită să se conformeze rezultatelor stabilite prin directivă. Autorităţile naţionale trebuie să comunice Comisiei aceste măsuri.
Directivele au efect direct vertical la expirarea termenului de transpunere. Aceasta înseamnă că persoanele fizice pot invoca textul acesteia în faţa tribunalelor, împotriva statelor membre. În schimb, directiva nu are efect direct orizontal (persoanele fizice nu pot invoca textul acesteia în faţa tribunalelor împotriva altor persoane fizice). Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a stabilit mai multe condiţii astfel încât o persoană fizică să poată invoca o directivă în faţa tribunalelor: dispoziţiile directivei trebuie să fie necondiţionate şi suficient de precise; directiva nu trebuie să fi fost corect transpusă printr-o măsură naţională până la termenul prevăzut.
Un exemplu arhicunoscut este Directiva 96/53/CE din 25 iulie 1996 de stabilire a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul international.
3.3 Deciziile
Deciziile reprezintă instrumente de execuție administrativă a dreptului comunitar prin care se stabilește, pentru unul sau mai multe state, un obiectiv a cărui realizare presupune adoptarea unor măsuri naționale cu influență internațională. Deciziile sunt obligatorii în toate elementele lor. Spre deosebire de regulamente, deciziile nu au caracter general și abstract. Destinatarii săi pot fi statele membre, corporațiile, întreprinderile.
În categoria deciziilor se înscriu normele adoptate de Comisie. Un astfel de exemplu recent este DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/474 A COMISIEI din 18 martie 2015 de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2013/92/UE privind supravegherea, controalele fitosanitare și măsurile care urmează să fie luate în ceea ce privește materialul de ambalaj pe bază de lemn utilizat efectiv în transportul unor mărfuri specificate originare din China.
4. Jurisprudența comunitară
În timp ce dreptul Uniunii Europene trebuie să fie aplicat de către orice instanță a statelor membre (fie ea națională, regională sau locală), Curtea Europeană de Justiție asigură interpretarea și aplicarea dreptului UE în mod corect și uniform în toate statele membre. Prin urmare, jurisprudența UE este dezvoltată, în principal, de Curtea Europeană de Justiție.
5. Neîndeplinirea obligațiilor și măsurile luate de UE împotriva statelor membre
Statelor membre le revine responsabilitatea principală pentru aplicarea corectă și în timp util a tratatelor și a legislației UE, iar Comisia monitorizează aplicarea dreptului Uniunii. Comisia poate lua măsuri împotriva unui stat membru dacă acesta: nu încorporează directivele UE în legislația națională și nu raportează/comunică Comisiei măsurile adoptate sau este suspectat că ar fi încălcat legislația UE.
5.1 Procedura de infringement
În cazul în care nu se poate găsi o soluție într-un stadiu incipient, Comisia poate deschide procedura formală de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și, în cele din urmă, poate sesiza Curtea Europeană de Justiție. Această situație poartă numele de procedura de infringement.
Pe scurt, aceasta are următorii pași: 1. Comisia cere autorităților naționale ca, în termen de cel mult două luni, să transmită observații privind încălcarea dreptului comunitar (prezentă în următoarele situații: documentație incompletă; nerespectarea termenelor; Lipsa accesului publicului la informatiile ce stau la baza deciziei; încălcarea dreptului publicului de-a participa la luarea a deciziilor; decizia nu e motivată în fapt și în drept). 2. Autoritățile se conformează și trimit un răspuns motivat; 3. Închiderea cazului sau sesizarea Curții de Justiție. După aproape doi ani, Curtea hotărăște dacă statul membru respectiv a încălcat legislația UE. În acest caz, CE poate solicita Curții de Justiție plata unor penalități; 4. Autoritățile naționale au obligația să-și adapteze legislația sau practicile și să soluționeze problema inițială în cel mai scurt timp; 5. Dacă statul membru nu se conformează, CE retrimite o nouă scrisoare de punere în întârziere; 6. CE retrimite cazul CJ și cere plata unor penalități.
6. Jurnalul Oficial al UE și principale siteuri de informare
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) este culegerea oficială a actelor legislative ale UE (seriile L) şi a altor tipuri de documente elaborate de instituţiile, organismele şi agenţiile UE (seriile C şi suplimentele). Este publicat zilnic, de marţi până sâmbătă, în limbile oficiale ale UE şi este disponibil în diferite formate.
Linkuri utile
http://eur-lex.europa.eu/homepage.html
http://europa.eu/eu-law/legislation/index_ro.htm
https://e-justice.europa.eu/content_eu_law-3-ro.do
http://eur-lex.europa.eu/oj/direct-access.html?locale=ro
