Comunicat de presã
Asigurãtorii RCA stabilesc tarifele RCA ca la bazar !
în ultimii 11 ani au încasat 5,7 mld. euro din RCA și au plãtit daune de 3,7 miliarde euro. Cum de se plâng cã sunt neprofitabili și de ce țin la secret din ce se compune prețul RCA ?!
Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 – considerã cã asigurãtorii RCA din România stabilesc tarifele ca la bazar, întrucât nu sunt în stare sã arate public din ce se compune prețul. Potrivit unei analize realizate de cele 4 patronate pe baza datelor Autoritãții de Supraveghere Financiarã (ASF) și Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor (CSA), în perioada 2005 – 2015 asigurãtorii RCA au raportat prime brute subscrise de 5,7 miliarde de euro* și au plãtit daune de 3,7 miliarde euro, rãmânându-le în buzunare 2 miliarde euro pentru cheltuieli administrative și profit.
Cu toate acestea, firmele de asigurãri se plâng de atâția ani cã aceastã linie de business este neprofitabilã pentru ei, dar cu toate acestea țin cu dinții strânși de banii obținuți de aici.
Asigurãtorii fac teoria chibritului, vorbesc de cifre care dovedesc chipurile tarifele actuale, dar nu sunt în stare sã le arate! Le-au pus drojdie și așteaptã sã se umfle!
Asigurãtorii spun cã motorina e mai scumpã decât asigurarea RCA, iar în acest sens le cerem asigurãtorilor sã plãtim și noi RCA exact cât e motorina în alte țãri: motorina nu are diferențã de preț de 300% între piețele din Uniunea Europeanã. Aceștia sunt oamenii care fac calculul valorii RCA în România: urechiștii!
Totodatã le reamintim asigurãtorilor cã pâinea este un bun de strictã necesitate, dar nu obligatoriu, românii nefiind penalizați dacã nu mãnâncã pâine. Dar asigurãrile RCA sunt obligatorii, iar dacã nu ai RCA riști sã fii amendat, și, pentru cã pot, și nu îi deranjeazã nimeni, asigurãtorii stabilesc cum vor ei aceste tarife.
Parlamentul României este în cârdãșie cu ASF și asigurãtorii, având în vedere cã nu a fost demaratã procedura de demitere a președintelui ASF, Mișu Negrițoiu, și, totodatã, pânã în prezent, nu au fost aprobate tarifele RCA plafonate conform Ordonanței de Guvern.
Stimați cetãțeni ai României atunci când asigurãtorii vã vor arde la buzunare cu asigurarea RCA deși ani de zile nu ați avut nicio daunã, sã vã aduceți aminte pe cine ați pus stampila pe buletinul de vot.
*a fost luat în calcul cursul mediu leu/euro comunicat de BNR pentru perioada analizatã, de 4,0561 lei/euro